Rezoluţia prin care procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Stamen Stancev reface traseul bulgarului acuzat de spionaj în timpul uneia dintre vizitele sale la Bucureşti. La începutul lunii octombrie, Stancev a venit special în România ca să obţină un CD cu informaţii despre complexul energetic Turceni.

În 3 octombrie, Stamen Stancev revine în România. El aterizează pe aeroportul Otopeni la ora 16.30.

În următoarea jumătate de oră îl sună pe Mihai Dorinel Mucea, adjunctul şefului Oficiului pentru Privatizări din Ministerul Economiei şi convin să se întâlnească a doua zi. Îşi stabilesc ca loc de întâlnire o cafenea din apropierea Ministerului Economiei şi Comerţului, dar şi foarte aproape de apartamentul pe care bulgarul îl are închiriat de şapte ani în Bucureşti.

Discută despre stadiul proceselor de privatizare al societăţilor comerciale din portofoliul Oficiului pentru Privatizări, dar şi despre posibilităţile de materializare a afacerilor intermediate de Stamen Stancev. Mucea îi pune la dispoziţie bulgarului un CD.

În aceeaşi seară, Stancev vorbeşte la telefon cu Dorinel Mucea şi îl anunţă că CD-ul este gol. Cei doi apelează la un mai vechi colaborator, de origine turcă. Acesta îl duce pe Stancev la Aeroport şi apoi se întâlneşte Mucea de la care ia un nou CD. I-l dă lui Mihai Radu Donciu, fostul consilier al ministrului Comunicaţiilor, care ulterior îl sună pe Stancev şi îi transmite că a primit materialul.

Procurorii au stabilit că bulgarul voia de fapt să intermedieze, împreună cu cehul Michael Susak, procesul de privatizare al Complexului Energetic Turceni, iar CD-ul în cauză conţinea documente legate de stadiul acestui proces.