Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2011 au fost adoptate de Parlament

Legea Bugetului de Stat pentru anul 2011 şi Legea Bugetului Asigurărilor Sociale pentru anul viitor au fost apropate miercuri de Parlament. Ambele legi au primit  207 voturi pentru şi 143 de voturi împotrivă. PNL a anunţat că va ataca Legea Bugetului la Curtea Constituţională.

Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2011 au fost adoptate de Parlament
Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2011 au fost adoptate de Parlament / FOTO: Grup RC

Plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat miercuri, cu 207 voturi pentru şi 143 împotrivă, Legea bugetului de stat pentru anul 2011. Aproape toate cele 11.000 de amendamente ale Opoziţiei au fost respinse. "Stimaţi colegi, România are buget", a comentat preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele Camerei, Ioan Oltean (PDL).

De asemenea, Legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul viitor a primit tot 207 voturi pentru şi 143 de voturi împotrivă.

Bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2011 prevede menţinerea valorii punctului de pensie la nivelul celei stabilite pentru anul 2010, respectiv la 732,8 lei, potrivit proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 publicat de Ministerul Finanţelor Publice. În anul 2011, cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat au fost evaluate la 47,64 miliarde lei, din care 47,58 miliarde lei pentru sistemul public de pensii (99,9%) şi 52 milioane lei pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale (0,1%).

Fondurile destinate plăţii pensiilor din sistemul public pentru 2011 sunt în sumă de 46,2 miliarde lei. Din totalul cheltuielilor aferente sistemului public de pensii, 98,6% vor fi pentru asistenţă socială şi 1,4% pentru administrarea sistemului public de pensii (cheltuieli de personal, bunuri şi servicii, dobânzi datorate trezoreriei statului şi active nefinanciare).

Totodată, din totalul cheltuielilor aferente sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, 86,6% vor fi pentru asistenţă socială ( pensii de invaliditate datorată accidentelor de muncă sau boli profesionale, ajutoare sociale în caz de invaliditate), 2,6%-contribuţii de sănătate plătite la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu medical, 2%-programe şi proiecte de prevenire a accidentelor de muncă şi boli profesionale şi 8,8% pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale (cheltuieli de personal, bunuri şi servicii şi active nefinanciare).

Potrivit bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul viitor, la stabilirea necesarului de fonduri pentru plata pensiilor s-au avut în vedere un număr de 4,78 milioane de pensionari de asigurări sociale plătiţi prin Casa Naţională de Pensii Publice (CNPAS) cu o pensie medie lunară de 749 lei.  De asemenea, s-a avut în vedere un număr de 80.800 pensionari plătiţi prin Ministerul Apărării Naţionale, 66.000 pensionari plătiţi prin Ministerul Administraţiei şi Internelor şi 8.800 pensionari plătiţi prin Serviciul Român de Informaţii, cu o pensie medie lunară de 1.755 lei.

Pentru anul 2011, prin bugetul asigurărilor pentru şomaj s-a prevăzut finanţarea unor cheltuieli în sumă totală de 4,27 miliarde lei, din care 4,20 miliarde lei suntaferente sistemului asigurărilor pentru şomaj (98,4%) şi 67,5 milioane lei fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale (1,6%). Bugetul asigurărilor sociale de stat este programat pentru anul 2011 cu un excedent în sumă de 253,9 milioane lei care reprezintă rezultatul financiar al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

La construcţia bugetară în domeniul asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2011 s-au avut în vedere creşterea câstigului salarial mediu brut în anul 2011 la 2.022 lei, faţă de 1.910 lei estimat pentru anul 2010, scăderea numărului de şomeri înregistraţi cu 10.000 persoane, ajungându-seastfel la finele anului 2011 la 710.000 persoane, de la 720.000 persoane estimat pentru finele anului 2010, precum şi scăderea ratei medii a şomajului la 7,8% în anul 2011, faţă de 8% estimată pentru anul 2010.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro