Anul acesta, bugetarii vor primi al 13-lea salariu cu o lună mai devreme. Dacă până acum instituţiile statului acordau salariul în plus în luna ianuarie, anul acesta funcţionarii publici îşi vor primi banii în decembrie.

Plata anticipată este posibilă datorită ultimei rectificări bugetare pe 2006, aprobate la începutul acestei săptămâni. Potrivit legii, nu pot primi al 13-lea salariu persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, numite sau alese. Potrivit unui comunicat al Guvernului, salariul nu trebuie considerat primă de Crăciun, deoarece legislaţia în vigoare nu prevede acordarea unui astfel de bonus angajaţilor din instituţiile publice.