Fondul Monetar Internaţional solicită, în continuare, autorităţilor române să crească taxele şi impozitele.

Reprezentanul FMI la Bucureşti, Graeme Justice, a declarat, în cadrul unei întâlniri cu vicepremierul Ghoerghe Pogea, că România are nevoie de mai mulţi bani la buget cu cel puţin 3 - 4 procente. Asta pentru că Guvernul va trebui să co-finanţeze proiectele derulate cu fondurile europene pe care le va primi după integrare.

Vicepremierul Gheorghe Pogea a declarat că se caută soluţii pentru creşterea veniturilor bugetare. În opinia oficialului, ar trebui majorate redevenţele pentru exploatarea zăcămintelor, dar nu şi cota unică sau TVA.

Expertul de la Washington a mai declarat că este posibil ca negocierile dintre FMI şi Guvernul român să se reia pentru continuare acordului stand-by. Acordul este blocat din octombrie 2005, din cauza neînţelegerilor pe marginea nivelului deficitului bugetar.