Angajaţii companiei de transport public din Budapesta (BKV) au început joi la miezul nopţii cea de a doua zi de grevă generală din ultimele două săptămâni, care va dura 24 de ore, au anunţat sindicatele, citate de AFP.
Toate liniile de autobuz şi de metrou, dar şi majoritatea tramvaielor din capitală erau oprite vineri dimineaţă. Traficul rutier, deşi aglomerat, se desfăşura totuşi fluid. În schimb transportul feroviar decurgea normal, deoarece angajaţii căilor ferate nu participă la grevă.
Greva a fost anunţată în avans, iar o treime din populaţie a preferat să rămână acasă în loc să meargă la serviciu (32%, potrivit unui sondaj al institutului Sonda-Ipsos). În plus, numeroşi şoferi s-au trezit mai devreme pentru a evita ambuteiajele de dimineaţă.
În 7 aprilie, Budapesta a fost afectată de o grevă generală care a paralizat timp de 13 ore transportul public din oraş, dar şi transportul feroviar. Trotuarele din capitala ungară au fost pline atunci de pietoni şi de biciclişti, iar pe şosele, atât pe cele din oraş, cât şi pe marile artere care fac legătura cu suburbiile, s-au înregistrat numeroase blocaje.
Ambele mişcări de protest au fost lansate de 12 sindicate din BKV, care se tem că subfinanţarea societăţii şi reducerea liniilor puţin folosite vor duce la concedieri. Primăria din Budapesta şi Guvernul se acuză reciproc că nu acordă suficiente fonduri societăţii de transporturi publice.
La rândul său, BKV a investit sume enorme în construirea unei noi linii de metrou care traversează tot oraşul şi a achiziţionat recent tramvaie de ultimă generaţie pentru cea mai frecventată linie. În schimb, unele linii trebuie să se mulţumească deocamdată cu autobuze vechi de 25 de ani, care nu ar mai fi trebuit să circule de mult timp.
Budapesta este paralizată pentru a doua oară în aprilie de o grevă generală în transportul public
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EXTERN








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M