Solicitat să comenteze anunţul PSD privind depunerea unei plângeri penale împotriva sa, a Robertei Anastase, Ioan Oltean şi Maria Barna pentru modul în care au fost adoptate o serie de rapoarte în Parlament, preşedintele Comisiei juridice a susţinut că, în cazul forului pe care îl conduce, rapoartele au fost adoptate în deplină legalitate. "Contestaţia Sabinei Funar s-a discutat într-o deplină legalitate pentru că a fost cvorum (n.r. în şedinţa Comisiilor juridice reunite). Domnul Toni Greblă a fost în şedinţă, s-a şi pronunţat asupra admisibilităţii acţiunii dnei Funar, prin urmare nu văd ce probleme s-ar fi putut ridica de cvorum", a spus Buda.
Democrat-liberalul a adăugat că nu ştie pe ce au mizat social-democraţii în formularea acestor plângeri penale şi le-a atras atenţia acestora că, prin neparticiparea la şedinţele comisiilor în carul cărora s-au adoptat rapoartele, au încălcat Regulamentul celor două Camere.
"Există o dispoziţie regulamentară în care parlamentarii au obligaţia de a participa la şedinţele comisiilor. Atâta vreme cât domniile lor au săvârşit un abuz în serviciu, sau cât nu au dorit să vină la aceste şedinţe, iată că discutăm de o culpabilitate care ne ne poate fi imputată nouă. Putem discuta de un abuz în serviciu săvârşit de fiecare parlamentar de la PSD, PNL şi PC care nu a venit la lucrările şedinţelor comisiilor comune" a acuzat deputatul PDL.
"Chiar cred că s-ar putea de această dată, deşi niciodată nu am mers pe premisa că cineva ar putea interveni din zona organelor penale într-o activitate a Parlamentului, cred că de data aceasta au întins mult prea mult coarda şi să nu se joace cu focul că s-ar putea să se ardă", le-a transmis Buda.
Solicitat să îşi explice afirmaţia, deputatul a afirmat: "E legat de obligativitatea de a participa la şedinţele comisiilor comune care rezultă în mod clar din Regulamentul şedinţelor comune (...) Cei care au urechi să audă", a conchis Buda, evitând să spună explicit ce riscă reprezentanţii opoziţiei.
Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a anunţat, miercuri, că în şedinţa de grup a senatorilor PSD s-a luat decizia de a se depune plângere penală împotrivia democrat-liberalilor Ioan Oltean, Daniel Buda, Maria Barna şi Roberta Anastase pentru adoptarea de către comisiile de specialitate şi de către plenul reunit a unor rapoarte privind o serie de numiri în instituţiile publice în mod nelegal, fără cvorum.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M