Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Bucureştenii pot închiria gratis biciclete în parcul Kiseleff până în noiembrie

Copiii, părinţii şi chiar bunicii sunt invitaţi la o plimbare gratuită cu bicicleta. Până la venirea anotimpului rece, bucureştenii iubitori de sport şi mişcare în aer liber sunt aşteptaţi zilnic, în parcul Kiseleff, de unde pot închiria gratuit una dintre bicicletele puse la dispoziţia acestora de Primăria Sectorului 1 şi Asociaţia Green Gate.

La Pedale, parcul Kiseleff / FOTO: picasaweb.google.com
La Pedale, parcul Kiseleff / FOTO: picasaweb.google.com

Începători sau experimentaţi, tineri sau vârstnici, locuitorii Capitalei pot 'pedala' una dintre cele 150 de biciclete verzi doar pe baza buletinului de identitate şi a unui contract de dare în folosinţă. Cei dornici să facă o plimbare vor trebui să ştie să meargă cu bicicleta, să cunoască regulile de circulaţie, să aibă un comportament decent şi să aducă bicicletele înapoi în stare bună de funcţionare.

Bicicletele sunt disponibile în două modele - pentru copii şi adulţi - şi pot fi închiriate pentru o perioadă de maximum două ore, doar în perimetrul parcului. Centrul 'La Pedale' este deschis până în luna noiembrie, după următorul program: luni-vineri în intervalul orar 10:00-18:00, iar sâmbătă şi duminică de la 10:00-19:00.

'Mersul pe bicicletă a devenit aproape un simbol al civilizaţiei urbane europene din secolul XXI. În marile oraşe din Europa, oamenii au înţeles că lupta cu aglomeraţia din trafic nu poate fi câştigată la volanul automobilului. De aceea, apelează într-un număr cât mai mare la acest mijloc de transport sănătos, curat şi - de ce nu? - eficient. Scopul nostru, al Primăriei Sectorului 1, este tocmai promovarea acestei soluţii europene la traficul din ce în ce mai sufocant din Bucureşti. Ne urcăm pe bicicletă (şi) pentru că vrem ca Bucureştiul să semene cu marile oraşe din Europa', a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Ajuns la dea ce-a treia ediţie, proiectul 'La Pedale' s-a bucurat de un real succes în rândul bucureştenilor, peste 100.000 de locuitori ai Capitalei profitând, până în prezent, de beneficiile unei plimbări în aer liber pe două roţi.

Proiectul 'La Pedale' este parte a unei acţiuni demarate de Primăria Sectorului 1 care vizează promovarea mersului pe bicicletă în oraş după un model implementat deja cu succes în principalele capitale europene.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro