"Porţile 'Grădinii cu suflete a baronului Bellu' vor fi deschise între orele 20.00 şi 2.00, intrarea fiind liberă. Manifestarea îşi propune să permită publicului descoperirea şi conştientizarea valorilor culturale naţionale şi europene, precum şi creşterea accesului la cultură", spun reprezentanţii instituţiei.
Cu acest prilej, ACCU va organiza un pelerinaj la mormintele marilor artişti, expoziţii de fotografie (artă funerară) şi pictură şi un recital de muzică clasică.
Peste 40 de muzee din toată ţara, dintre care 16 din Bucureşti, îşi vor deschide porţile pentru publicul larg în noaptea de sâmbătă, 14 mai, cu prilejul evenimentului Noaptea Muzeelor - sărbătoare devenită deja tradiţie atât în România, cât şi peste hotare.
Muzeele din Bucureşti care vor fi deschise sunt Muzeul Aviaţiei, Muzeul de Artă "Vasile Grigore", Muzeul Bellu, Muzeul Naţional "Ferdinand I", Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Naţional de Istorie al României, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Naţional "George Enescu", Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", Anaid Art Gallery, Centrul Cultural Art Society şi LC Foundation.
Potrivit organizatorilor, ca şi în anii precedenţi, intrarea va fi gratuită.
Noaptea Muzeelor este un eveniment iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi se află la a şaptea ediţie.
Evenimentul este patronat, şi anul acesta, de Secretarul General al Consiliului Europei şi, de asemenea, de UNESCO, care s-a alăturat Nopţii Muzeelor în 2009.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M