În ultimele 24 de ore, sute de locuinţe şi societăţi comerciale din cartierele Vitan, Titan, Piaţa Sudului, Vatra Luminoasă şi din centrul Capitalei au fost lipsite de curent.
Cei mai intrigaţi au fost bătrânii. În cea mai caldă zi a anului, aceştia au preferat să rămână pe stradă decât să urce pe scări până la apartamentele în care locuiesc.
Primele probleme au apărut dimineaţă. Locuitorii din Piaţa Sudului, Titan şi cei de pe Şoseaua Mihai Bravu au rămas fără electricitate înainte ca temperatura să se ridice la 30 de grade Celsius.
Conform directorului tehnic al Electrica, Şerban Tudor, în momentul de faţă nu mai există probleme majore în aprovizionarea cu electricitate a locuitorilor Capitalei. Reprezentantul Electrica spune că defecţiunile au apărut din cauza faptului că bucureştenii au suprasolicitat reţeaua electrică, ceea ce a provocat avarierea transformatoarelor.
Numai în zona Mihai Bravu, peste 300 de familii au suferit din cauza lipsei curentului. Nemulţumiţi, mulţi dintre bucureşteni au ieşit în stradă.
Locuitorii din Capitală afectaţi de întreruperile de curent pot depune reclamaţii la Oficiul de Protecţie a Consumatorului Bucureşti. OPC a primit deja o serie de plângeri, de la persoane care se plângeau de faptul că întreruperile de curent le-au provocat daune. Majoritatea oamenilor au avut probleme cu aparatele electro-casnice, care s-au ars din cauza fluctuaţiilor de curent.
Bucureştenii au ieşit în stradă pentru a protesta că nu au curent
PUBLICAT
Marţi, 24 Iulie 2007 18:15
ACTUALIZAT
Marţi, 24 Iulie 2007 18:15
SURSA
Realitatea TV








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M