Florin Oancea a fost reţinut vineri, după ce fiul său în vârstă de 11 ani l-a reclamat la Secţia 24 Poliţie că l-a ţinut timp de două luni legat cu lanţuri şi apoi l-a abandonat pe un câmp din apropierea Capitalei. .
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, bucureşteanul era divorţat de mama copilului şi se recăsătorise între timp cu o stewardesă. După ce s-a recăsătorit, acesta a plecat în Dubai cu nouă soţie şi cu băiatul, pe care îl avea în custodie.
În luna august, bărbatul a revenit în ţară împreună cu fiul său, pe care l-a ţinut legat în lanţuri într-un apartament până săptămâna aceasta, după care l-a abandonat pe un câmp din apropierea Bucureştiului.
"Copilul s-a târât cu ultimele puteri la cea mai apropiată secţie de poliţie şi a spus tot calvarul prin care a trecut. Poliţiştii l-au reţinut pe tatăl baiatului şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru rele tratamente aplicate unui minor", a mai spus Ciocan.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M