Bucătăresele de la un sanatoriu din Arad au gătit un pui pentru 26 de bolnavi
Reprezentanţii ministerului Sănătăţii au făcut un control la sanatoriul TBC din Bulci, judeţul Arad, unde pacienţii făceau foamea. Firma care aprovizionează sanatoriul cu alimente avea termen limită până vineri ca să remedieze problemele.
Conducerea Spitalului Municipal, care gestionează sanatoriul, a ameninţat că, în caz contrar, va rezilia contractul. Scandalul a început, luni, când bucătăresele de la sanatoriu s-au plâns că au fost nevoite să gătească un pui pentru 26 de pacienţi.
Cămara şi frigiderele erau goale, pentru că firma nu făcuse aprovizionarea la timp. Patronul societăţii a susţinut atunci că a primit bani puţini şi de aceea şi alimentele sunt trimise cu întârziere.
Conducerea firmei care asigură hrana bolnavilor susţine că nu ştia că trebuie să asigure un anumit meniu pentru bolnavii de TBC. Mai mult, a acuzat conducerea Spitalului Municipal Arad, de care ţine sanatoriul, că i-a cerut şpagă pentru a nu rezilia contractul, după care s-a răzgândit. "Mai pregăteşte nişte şpăgi pentru conducerea de la spital, mai pune nişte plicuri şi spune-le să le ducă unde le ducea şi până acum când era bine", a spus marţi Ovidiu Tition, patronul firmei de aprovizionare.
Angajaţii sanatoriului spun că maşina furnizorului de alimente vine o
dată la 15 zile, şi nu săptămânal, aşa cum ar trebui. Mai mult,
proviziile sunt transportate în condiţii improprii.
"Carnea de pui, care vine la bax, neavând ladă frigorifică
în maşina de transport, vara vine dezgheţată şi de multe ori se
amestecă cu alte alimente", a declarat Monica Diţă, medic şef.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...
2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012








Feedback

