Foto: gandul.info

"Tăierea ilegală a buturugilor, degradarea pădurilor şi defrişările au avut un impact major asupra mediului, ducând la schimbări climatice, la modificarea biodiversităţii şi la ameninţarea habitatului uman şi animal, precum şi la dispariţia unor specii rare de plante", se arată în comunicatul transmis de reprezentanţii de la Bruxelles.

Comisia Europeană intenţionează să impună unele reglementări care să reducă la jumătate tăierea copacilor din zona tropicală până în 2020 şi să stopeze despăduririle la nivel mondial până în 2030. În prezent, se estimează că aproape o cincime (19%) din importurile de cherestea de la nivelul Uniunii Europene provin din surse ilegale.

Propunerea CE vizează obligarea comercianţilor de produse din cherestea şi din lemn să ceară garanţii că respectivele bunuri au fost tăiate în conformitate cu legile ţării de provenienţă a acestora. În plus, proiectul comunitar ar putea mări stimulentele acordate pentru managementul legal şi sustenabil al pădurilor, cu precădere în ţările în curs de dezvoltare care sunt interesate de creşterea exporturilor de produse din lemn către UE. 

Potrivit datelor CE, în prezent dispar circa 13 milioane de hectare de pădure pe an. Defrişările sunt responsabile de circa 20% din emisiile de gaze cu efect de seră.

În România, statul finanţează împădurirea terenurilor degradate sau defrişate, acordând fonduri de mediu autorităţilor publice locale. În scurtă vreme, potrivit Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), şi cetăţenii care deţin suprafeţe care nu mai sunt potrivite pentru agricultură sau păşunat vor putea solicita finanţări pentru împăduriri.