Cele mai vechi "căni" din cranii umane au fost abandonate într-o peşteră din Cheddar Gorge, în Somerset, acum 14.700 de ani, potrivit unui studiu.
Bizarele căni au fost descoperite acum peste 20 de ani însă abia acum progresul din domeniul microscopiei le-a permis oamenilor de ştiinţă să afle pentru ce erau folosite.
Deşi nimeni nu poate spune cu siguranţă la ce erau folosite, cercetările arată că din ele se bea apă sau chiar sânge.
Cănile din cranii erau realizate din capetele inamicilor şi folosite, probabil, drept trofee, sau făceau parte din ritualuri pentru omagierea morţilor şi păstrarea spiritelor lor în viaţă, spun liderii studiului realizat de Muzeul de Istorie Naturală şi de University College of London.
Britanicii antici erau canibali carea beau din cranii umane
Britanicii antici se pare că erau canibali care beau din căni realizate din craniile victimelor lor.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M