Foto: www.uk.eurosport.yahoo.com
Mijlocaşul brazilian al lui AC Milan, Ricardo Kaka, în vârstă de 25 de ani, este fotbalistul cu cel mai mare salariu din prima ligă italiană, aproximativ 6 milioane de euro net pe an, românul Cristian Chivu fiind şi el în top, cu 3,5 milioane de euro anual, informează AFP.

AC Milan este clubul care plăteşte cele mai mari salarii şi prime în fiecare an, aproximativ 120 de milioane de euro. Brazilianul Kaka este cel mai bine plătit fotbalist din Serie A, cu un salariu anual de 6 milioane de euro, urmat de căpitanul lui AS Roma, Francesco Totti, cu un salariu de 5,46 de milioane de euro, şi de portarul lui Juventus, Gianluigi Buffon, cu 5 milioane de euro anual, la fel ca şi Patrick Vieira, Adriano şi suedezul Zlatan Ibrahimovici.

Cele 20 de cluburi din Serie A cheltuiesc anual suma totală de 666 de milioane de euro pe an pentru salarii, iar AC Milan şi Inter depăşesc fiecare câte 100 de milioane, clubul Inter oferind 110 milioane de euro pe an. Pe poziţia a treia este Juventus (96,9 milioane de euro), urmat de AS Roma (59,02), Fiorentina (30), Palermo (24,6), Sampdoria (24), Torino (23,07), Genoa (21) şi Napoli (19,8).

Kaka este urmat în topul salariilor la AC Milan de brazilianul Dida, cu 4 milioane de euro, Kakha Kaladze, Alessandro Nesta, Gennaro Gattuso, Clarence Seedorf, Andrea Pirlo, Filippo Inzaghi, toţi cu câte patru milioane, Ronaldo (3,5 milioane) şi Paolo Maldini (2).

Cei mai bine plătiţi fotbalişti de la Inter Milano sunt Patrick Vieira, Adriano, Ibrahimovici, fiecare cu câte 5 milioane de euro anual, în timp ce căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, are un salariu anual de 3,5 milioane de euro.

Fiorentina le oferă cele mai mari salarii portarului Sebastien Frey şi atacantului român Adrian Mutu, fiecare cu 1,5 milioane de euro pe an.