Brazilienii au făcut din nou spectacol la Cupa Mondială de fotbal pe plajă de la Marsilia. În faţa unor tribune arhipline, campionii ultimelor două ediţii au dat piept cu Spania şi au deschis scorul chiar în primul minut prin şutul de la distanţă al vedetei Buru.
Brazilienii nu au avut timp să se bucure pentru că spaniolii au egalat imediat prin căpitanul Amarelle din lovitură liberă, iar cinci minute mai târziu acelaşi Amarelle a i-a dus pe iberici în avantaj.
Sud-americanii au egalat prin Bruno în repriza a treia şi au câştigat în cele din urmă cu 3-2 cu şase minute înainte de final prin reuşita lui Buru.
Brazilia ocupă locul al doilea în grupa D, după selecţionata Mexicului.













