În pepiniera de la Gheorgheni, judeţul Harghita, silvicultorii au plantat în
ghiveci aproximativ 4.000 de brăduţi argintii. Au scos o parte la
vânzare, ca să testeze piaţa. Rezultatul experimentului a depăşit toate aşteptările silvicultorilor. "S-au vândut bine, am avut 200 de bucăţi pregătite cu
pământ la rădăcină", a spus responsabilul pepinierei forestiere de la Gheorgheni, Antal Csaba.
Preţul unui brad ecologic de Crăciun a fost de asemenea experimental.
Un pom înalt de un metru şi jumătate s-a vândut cu 50 de lei. Unul
similar, din import, costă de trei ori mai mult. Anul trecut, peste
120.000 de brazi de Crăciun au fost tăiaţi din pădurile harghitene. O
mare parte din ei a rămas nevândută, iar pomii au ajuns la gunoi sau pe
foc.
"Nenorocirea mare este că dacă brazii creşteau precum buruienile, în
decurs de 19 ani tot trebuiau să se termine. Unui brad cu diamentrul de 15-20 cm la bază îi trebuie între 25 şi 40
de ani să crească", a declarat un reprezentant al Direcţiei Silvice din Miercurea Ciuc, Zerkula Laszlo.
Silvicultorii spun că harghitenii au început să fie mai atenţi cu pădurea, poate şi din cauza faptului că suprafeţele acoperite de conifere s-au împuţinat considerabil în ultimii ani. Un exemplu grăitor este cel al pădurii Racu-Mădăraş care nu mai există decât pe hartă.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M