Reprezentanţii muzeului din Curtea de Argeş, în patrimoniul căruia se află cetatea ridicată de domnitorul Vlad Ţepeş în secolul al XV-lea, au fost deja contactaţi de impresarii actorului american. Florin Scărlătescu, directorul muzeului spune că discuţiile vor fi reluate după 10 ianuarie şi că, dacă va fi semnat contractul, filmările la cetatea Poienari ar urma să înceapă în primăvara acestui an, relatează Adevărul.
"Dacă filmările vor avea loc, avem un regulament foarte strict, iar cei care închiriază monumentul pentru așa ceva vor fi supravegheați de personalul nostru. Ei nu au voie să aducă nici o modificare structurii inițiale a monumentului. Ultima dată, Cetatea a fost consolidată prin 1965, iar noi ne ocupăm de conservarea ei, curățând-o de mușchi și de licheni, dar și consolidând treptele care duc la acest monument istoric", a declarat Florin Scărlătescu, citat de Curierul Zilei.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M