Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani a dispus vineri începerea cercetărilor şi sesizarea de urgenţă a Consiliului de Diciplină în cazul unui agent de poliţie care a fost prins beat la volan.
Agentul de poliţie L.G. a fost surprins la volan, în stare de ebrietate, după ce nu a acordat prioritate în intersecţie altui autoturism la volanul căruia se afla un coleg de-al său de la Poliţia de Frontieră.
"În timp ce conducea autoturismul proprietate personală, marca Ford Mondeo, agentul de poliţie a intrat în intersecţia cu strada Marchian din Botoşani fără a mai respecta semnificaţia indicatorului, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar pe artera prioritară", a spus comisarul şef Gheorghe Nazare.
Agentul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o alcoolemie de 0,15 mg/ l alcool pur în aerul expirat. Drept urmare s-a dispus sancţionarea acestuia şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 90 zile.
De asemenea, agentul de poliţie va fi dus în faţa Consiliului de Disciplină care va hotărî, după gravitatea faptei sale, dacă primeşte mustrare în scris sau amânarea avansării în grad pe o perioadă cuprinsă între 1-3 ani.
Potrivit declaraţiei comisarului şef Gheorghe Nazare, acesta este al cincelea astfel de caz înregistrat anul acesta, cu precizarea că în alte două situaţii agenţii de poliţie de la Vorona şi Săveni s-au ales şi cu dosar penal.





Botoşani: Poliţist beat la volan, cercetat de colegii săi
Sambata, 09 Decembrie 2006 15:43
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Poliţist cercetat pentru fugă de la locul accidentului
Duminica, 12 Noiembrie 2006 18:18 - Poliţistul care a accidentat o gravidă a demisionat
Luni, 13 Noiembrie 2006 16:27 - Poliţist de la Fraude arestat pentru corupţie
Vineri, 17 Noiembrie 2006 21:30 - Şoferii nu s-au lăsat speriaţi de noul cod rutier
Sambata, 02 Decembrie 2006 10:30 - Dosar penal, cadou pentru un poliţist
Duminica, 03 Decembrie 2006 18:26 - Noul Cod Rutier face victime
Duminica, 03 Decembrie 2006 21:14 - Şoferii nu s-au obişnuit deocamdată cu noul Cod Rutier
Vineri, 08 Decembrie 2006 08:17
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
ÎCCJ a desecretizat jurnalul Revoluţiei din 1989 de la Timişoara
Astazi, ora 14:09Am aflat oficial adevărul despre Revoluţie! Zvonurile conform cărora Securitatea a tras în oameni în decembrie 89 sunt pentru prima dată confirmate. Informaţiile apar în Jurnalul de luptă al Ministerului Apărării, din perioada...
Magistraţii le-au redus pedepsele lui Nuţu şi Sile Cămătaru
Astazi, ora 13:08Pedepsele lui Nuţu Cămătaru, a fratelui său Sile şi altor peste 20 de inculpaţi din acest dosar au fost reduse în urma unei decizii definitive date de Înalta Curte. Magistraţii au confirmat astfel o altă hotărâre, dată de...
Curtea Constituţională discută azi sesizarea PD-L
Astazi, ora 09:08Curtea Constituţională ia în discuţie azi sesizarea PD-L privind Regulamentul Camerei Deputaţilor referitor la punerea sub urmărire penală a miniştrilor-parlamentari cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul...
Hotelul Astoria a fost executat silit pentru o datorie de 15.000 de euro
Astazi, ora 15:34Scandalul executării hotelului Astoria stârneşte reacţii vehemente. Atât Ministerul Transporturilor, cât şi sindicaliştii susţin că vor declanşa propriile acţiuni în justiţie pentru remedierea acestei situaţii. În urmă...
Cele mai CITITE din Justiţie
- CSM a decis că judecătorii nu au greşit în cazul divorţului Anei Birchall (2615)
- Raportul preliminar al comisiei de anchetă: accidentul de la Tâncăbeşti a fost rezultatul unui şir de greşeli şi de evenimente neprevăzute (2068)
- Doctorul Ciomu va plăti victimei sale daune morale de 500.000 de euro (1477)
- O avocată din Baroul Bucureşti, trimisă în judecată de DNA pentru un prejudiciu de aproape 1.300.000 de euro (1443)
- PD-L a sesizat la CCR prevederile din Regulamentul Camerei referitoare la miniştrii parlamentari (1328)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- PD-L a sesizat la CCR prevederile din Regulamentul Camerei referitoare la miniştrii parlamentari (3.96/5)
- Bărbatul suspectat că şi-a violat nepoata de 11 ani va rămâne în arestul poliţiei pentru 29 de zile (3.92/5)
- O avocată din Baroul Bucureşti, trimisă în judecată de DNA pentru un prejudiciu de aproape 1.300.000 de euro (3.92/5)
- Traian Băsescu acuză eşecul justiţiei privind raportul Comisiei Europene din 23 iulie (3.56/5)
- Un medic de familie din Lipova este cercetat pentru luare de mită în schimbul eliberării unor concedii medicale (2.24/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- PD-L a sesizat la CCR prevederile din Regulamentul Camerei referitoare la miniştrii parlamentari (16)
- Traian Băsescu acuză eşecul justiţiei privind raportul Comisiei Europene din 23 iulie (15)
- Raportul preliminar al comisiei de anchetă: accidentul de la Tâncăbeşti a fost rezultatul unui şir de greşeli şi de evenimente neprevăzute (14)
- Adrian Năstase chemat din nou la DNA în dosarul Trofeul Calităţii (13)
- Bărbatul suspectat că şi-a violat nepoata de 11 ani va rămâne în arestul poliţiei pentru 29 de zile (12)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Linia tramvaiului 41 este blocată în zona Moghioroş
Astazi, ora 15:31Circulaţia tramvaielor este blocată în zona Moghioroş de aproape o oră, după ce cablurile de alimentare au fost rupte de un utilaj greu. Defecţiunea a apărut în jurul orei 13.45, iar RATB a intervenit imediat cu echipaje pentru...
- DNA extinde cercetările faţă de Camelia Voiculescu şi Copos în dosarul Loteria II
- Corlăţean spune că filialele PSD conduse de Dâncu şi Niţă nu trebuiau sancţionate
- Modificările aduse Legii audiovizualului declarate neconstituţionale
- Gigi Becali a făcut spectacol la nunta lui Chivu - Vezi video
- Astăzi sunt aşteptate rezultatele finale de la examenul de bacalaureat - VEZI NOTELE
- Părinţii unui copil născut mort îi acuză pe medici că le-au schimbat bebeluşul. Cum comentaţi?
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Barack Obama cere sancţiuni mai aspre împotriva Iranului
- Taher susţine că Dani Coman a cerut un salariu anual de 500.000 de euro
- Avertizări suplimentare în ceea ce priveşte utilizarea medicamentului Champix
- Corlăţean spune că filialele PSD conduse de Dâncu şi Niţă nu trebuiau sancţionate
- Iranul a testat în această dimineaţă o rachetă cu rază medie de acţiune
- Noul primar al comunei argeşene Bradu a fost învestit în funcţie în prezenţa mascaţilor
Trimite-ne mesaje
![]() |
După recenta majorare a preţului la carburanţi şi la energie electrică, urmează un nou val de scumpiri. Cum comentaţi? |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil
| mai multe
| Romania | 10.07 | 11.07 |
| Timişoara | 27 °C | 30 °C |
| Arad | 26 °C | 22 °C |
| Bacău | 25 °C | 25 °C |
| Braşov | 24 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 27 °C |
| Constanţa | 27 °C | 24 °C |
| Europa | 10.07 | |
| Atena | 38 °C | |
| Berlin | 20 °C | |
| Helsinki | 18 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 33 °C | |
| Moscova | 23 °C | |
| Oslo | 24 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 28 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.5434 RON |
| 1 USD | 2.2585 RON |
| 1 GBP | 4.4512 RON |
| 1 CHF | 2.1849 RON |
| 100 HUF | 1.5423 RON |
| 100 JPY | 2.1 RON |
| 1 BGN | 1.8117 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole

Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







