Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Borcea: Ciobotariu este antrenorul echipei, dar eu îl aştept pe Andone

Acţionarul dinamovist Cristian Borcea a declarat, luni, la reunirea lotului echipei Dinamo, că antrenorul formaţiei bucureştene este Liviu Ciobotariu, care se poate afla în această funcţie ca interimar sau definitiv, însă a precizat că a discutat cu Ioan Andone şi îl aşteaptă totuşi pe acesta.

Liviu Ciobotariu
Liviu Ciobotariu / FOTO: www.pandurii-tg-jiu.ro

"Le-am spus jucătorilor că sunt cei mai buni, că îi aşteaptă un an greu, trebuie să se pregătească cât mai bine, că primul obiectiv este intrarea în Liga Europa şi că trebuie să asculte de antrenor. Antrenor este Liviu Ciobotariu, poate fi interimar sau poate fi definitiv, asta vom vedea zilele următoare. Am vorbit cu Andone şi eu îl aştept totuşi pe Andone. Eu am încredere, are nişte probleme medicale cu tatăl lui şi mâine (n.r. - marţi) va veni în Bucureşti", a spus Borcea.

Cristian Borcea a precizat că titlul rămâne obiectivul echipei Dinamo, dar primul obiectiv este Liga Europa. "Obiectivul lui Dinamo este construirea unei echipe competitive pentru a pătrunde în Liga Europa", a menţionat el, adăugând că jucătorii şi-au primit banii.

Borcea a afirmat că nu se teme de Rapid, echipă a cărei conducere tehnică a fost preluată de Răzvan Lucescu: "Nu ne temem, n-a mai fost Răzvan Lucescu la Rapid şi i-am bătut tot timpul?"

Referitor la un eventual transfer al atacantului Fiorentinei, Adrian Mutu, la Kuban Krasnodar, Borcea a spus că jucătorul merită la sfârşit de carieră să se gândească şi la bani. "Mutu e unul dintre cei mai buni jucător din Europa şi merită la sfârşit de carieră să se gândească şi la bani", a explicat el.

Lotul echipei Dinamo la data reunirii pentru reluarea pregătirilor este următorul: Cristian Bălgrădean, Kristijan Naumovski, George Curcă - portari; Eugen Crăciun, Cosmin Moţi, Dragoş Grigore, Raul Crişan, Zie Diabate, Cristian Pulhac (*), Adrian Scarlatache (*), Nicolae Muşat (*) - fundaşi; Cătălin Munteanu, Bogdan Pătraşcu, Andrei Mărgăritescu, Laurenţiu Rus, Sergiu Scărlătescu, Gabriel Torje, Djakaridja Kone, Elis Bakaj, Raphael Stănescu, Hristu Chiacu (*) - mijlocaşi; Ionel Dănciulescu, Liviu Ganea, Georgian Păun, Marius Alexe, George Ţucudean, Marius Niculae (*).

(*) - Transferaţi temporar până la 30 iunie 2011.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro