Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Teroriştii şi-ar putea implanta explozibili sub piele

Printre noile proceduri de securitate  agenţii ar putea recurge mai sistematic la prelevări de probe pe piele pentru depistarea oricărei urme de explozibil. Pentru moment aceste teste nu sunt realizate decât în cazul unui număr mic de pasageri.

Teroriştii folosesc bombe subcutanate
Teroriştii folosesc bombe subcutanate / FOTO: latimes.com

Autorităţile americane au avertizat companiile aeriene din ţări terţe despre posibilitatea de a se confrunta cu terorişti care implantează bombe sub pielea pasagerilor, negând însă că aceste alerte ar avea legătură cu un risc de atentat imediat.

Presa americană, care citează oficiali din cadrul Administraţiei pentru siguranţa transporturilor (TSA), a evocat proiecte ale "teroriştilor de a opera persoane pentru a le implanta materiale explozibile în scopul de a evita controalele de securitate" din aeroporturi.

Aceste informaţii, prezentate în special de Los Angeles Times, au fost transmise de TSA companiilor aeriene.

Potrivit cotidianului, aceste "informaţii ar putea să conducă la măsuri de control suplimentare în aeroporturile americane" deoarece, potrivit experţilor, "scannerele aflate în serviciu în prezent nu pot să detecteze bombele implantate sub piele".

Printre noile proceduri de securitate, subliniază cotidianul, agenţii ar putea recurge mai sistematic la "prelevări de probe pe piele pentru depistarea oricărei urme de explozibil". Pentru moment, subliniază cotidianul, aceste teste "nu sunt realizate decât în cazul unui număr mic de pasageri".

"Este vorba despre noi informaţii privind o tehnică ce ar putea să fie utilizată (de terorişti), dar nu există nimic care să indice un pericol imediat", a declarat un oficial american din cadrul serviciilor de securitate, potrivit căruia sunt "luate măsuri de securitate la nivel internaţional şi în Statele Unite".

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney a recunoscut că TSA şi Departamentul de Securitate Internă a oferit "o perspectivă largă companiilor aeriene în privinţa recentelor informaţii care menţionează intenţia teroriştilor de a lua ca ţintă sectorul aerian".

Dar, a nuanţat el, aceste măsuri nu sunt legate cu nimic de un "pericol iminent sau specific". El a declarat, de asemenea, "că nu este surprinzător deloc" faptul că "teroriştii caută din nou modalităţi de evitare a controalelor de securitate pentru a viza avioanele".

Contactate de AFP, companiile americane American Airlines şi US Airways au refuzat să "vorbească despre subiecte legate de securitate".

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro