Zilele toride de vară aduc cu ele şi o serie de afecţiuni, cele mai des întâlnite fiind toxiinfecţiile alimentare, alergiile, conjunctivita şi, bineînţeles, insolaţiile.
Potrivit Gândul, toxiinfecţiile alimentare sunt pe primul loc în topul celor mai des întâlnite boli de vară, iar cauza este de cele mai multe ori depozitarea neadecvată a alimentelor.
Directorul Institutului de Cercetări Alimentare, prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi, atrage atenţia asupra faptului că folosirea foliei de prospeţime pentru păstrarea fructelor şi legumelor în frigider nu este tocmai indicată, deoarece oxigenul nu mai pătrunde printre ele şi astfel este favorizată dezvoltarea bacteriei care provoacă botulismul.
Alergiile sunt şi ele la loc de cinste în topul afecţiunilor estivale, căldura, umiditatea, praful şi poluarea fiind factori alergeni care agresează organismul.
Conjunctivita dă şi ea mari bătăi de cap. Directorul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti, prof. dr. Monica Pop, afirmă că săptămânal se înregistrează câteva zeci de astfel de cazuri. Monica Pop a subliniat că această afecţiune trebuie să fie tratată de medicul specialist, leacurile precum ceaiul de muşeţel, compresele sau folosirea de antibiotice fără recomandarea medicului putând doar să agraveze situaţia.
Evident, insolaţia este şi ea una dintre afecţiunile care dau cele mai mari bătăi de cap în timpul verii. Cei mai sensibili la insolaţie sunt copiii, vârstnicii, persoanele cu boli cronice, tarate, cu afecţiuni cardiovasculare, renale, hepatice sau cu etilism cronic, dar şi persoanele cu părul închis la culoare. Expunerea la soare în orele de vârf, 10-18, vestimentaţia necorespunzătoare acestei perioade sunt factori care favorizează insolaţia.
Bolile verii: de la toxiinfecţii alimentare, la alergii
Perioada estivală este, contrar aşteptărilor, una în care sănătatea este cel mai greu încercată, fapt susţinut chiar de medici.
Citeşte totul despre:
afecţiuni, alergii, boli, conjunctivita, Gheorghe Mencinicopschi, Monica Pop, sănătate, sezonul estival, toxiinfecţie alimentară








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M