Preşedintele
Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat că aşteaptă
raportul Comisiei juridice în cazul Mitrea şi va lua o decizie în
funcţie de prevederile acestuia şi în conformitate cu Regulamentul
forului legislativ.
"Aştept raportul
Comisiei. În funcţie de ce îmi va cere Comisia, voi decide conform
Regulamentului", a fost singurul comentariu al preşedintelui Camerei
Deputaţilor.
Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că rapoartele Comisiei
juridice în cazul punerii sub urmărire penală a membrilor
Guvernului "se înscriu cu prioritate în proiectul ordinii de zi". Cel
mai probabil, preşedintele Camerei Deputaţilor va convoca o şedinţă a
Biroului Permanent care să decidă data la care plenul se va
pronunţa. Cererea se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din
numărul deputaţilor.
Comisia juridică s-a abţinut marţi să recomande avizarea sau
neavizarea începerii urmăririi penale în dosarul Mitrea, lăsând la
latitudinea plenului să tranşeze cazul, doar deputaţii PD-L considerând
că există elemente care să motiveze demersul procurorilor anticorupţie.
Deputaţii jurişti au adoptat marţi cu 20 de voturi pentru şi două
împotrivă, raportul prin care cer plenului să se pronunţe pe
solicitarea DNA privind începerea urmării penale a lui Miron Mitrea.
Acesta nu face o recomandare expresă în favoarea începerii sau
neînceperii urmăririi penale, ci va cuprinde punctele de vedere ale
deputaţilor jurişti şi a celor şapte raportori.










