Liderii Alianţei PNL-PD, Emil Boc şi Călin Popescu Tăriceanu sunt din nou pe poziţii diferite. De data aceasta pe tema relaţiei dintre Executiv şi Ministerul Justiţiei. Liderul democrat este de părere că legislaţia actuală este suficientă pentru a reglementa comunicarea dintre cele două instituţii, fără a exista suspiciuni de imixtiune în actul justiţiei.

Reacţia preşedintelui PD vine ca urmare a propunerii de elaborare a unui set de reguli stricte care să legifereze comunicarea între Executiv şi Justiţie, lansată ieri de către premierul Călin Popescu Tăriceanu.

O poziţie similară are şi Partidul Social Democrat. Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii consideră însă oportună o analiză a actualului cadru legislativ în ce priveşte relaţia dintre Guvern şi Ministerul Justiţiei.

Cu numai o zi în urmă premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut să se stabilească un set de reguli care să reglementeze comunicarea dintre instituţia primului ministrului şi reprezentanţii puterii judecătoreşti.