Executivul a decis luni, prin OUG, ca salariile angajaţilor BNR să rămână în continuare diminuate cu 25%, însă sumele rezultate în urma acestor reduceri vor rămâne la dispoziţia BNR, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean.
"Sumele respective vor rămâne la dispoziţia BNR, urmând să fie destinate majorării rezervelor statutare ale băncii. Vor rămâne la dispoziţia BNR, de asemenea, sumele rezultate din reducerea salariilor angajaţilor BNR care nu au fost virate către bugetul de stat până la momentul intrării în vigoare a acestei Ordonanţe de urgenţă care a fost adoptată astăzi", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Anterior, un ordin al ministrului Finanţelor publicat pe 13 iulie în Monitorul Oficial preciza că banii economisiţi prin tăierea salariilor angajaţilor BNR urmau să fie folosiţi pentru "restabilirea echilibrului bugetar". Banca Centrală Europeană a criticat însă măsura, spunând că încălca una din regulile de bază ale băncilor centrale, aceea privitoare la interdicţia de a finanţa în mod direct deficitul fiscal.
Înainte de a adopta Ordonanţa de Urgenţă, intrată în vigoare pe 30 august, Ministerul de Finanţe a trimis proiectul Băncii Centrale Europene, solicitând un punct de vedere. Răspunsul a fost neînduplecat. "BCE ia act că proiectul de ordonanţă de urgenţă menţine reducerea salariilor personalului BNR (cu 25% - n.r.), deşi statul român nu este angajatorul formal al acestuia, iar Legea privind Statutul Băncii Naţionale a României prevede în mod clar că salariile personalului BNR sunt stabilite de Consiliul de administraţie al BNR. În această privinţă, nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de urgenţă răspunde doar îngrijorărilor exprimate de BCE în Avizul CON/2010/51 în ceea ce priveşte interdicţia de finanţare monetară, autonomia BNR în domeniul resurselor umane nefiind menţionată", se arată în avizul BCE, semnat de preşedintele instituţiei, Jean-Claude Trichet.
Asta în condiţiile în care banii rezultaţi din reducerea salariilor angajaţilor BNR vor ajunge oricum în visteria statului, din moment ce 80% din profitul BNR se duce către stat.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M