Boc spune că sunt semnale privind amânarea parlamentarelor şi ameninţă cu moţiunea de cenzură
Preşedintele PD-L Emil Boc a declarat luni că există semnale privind amânarea parlamentarelor, precizând că democrat-liberalii sunt pregătiţi să depună o moţine de cenzură pe această temă, şi a cerut respectarea termenelor privind delimitarea colegiilor uninominale.
Liderul PD-L Emil Boc a cerut Guvernului şi Comisiei parlamentare de Cod Electoral să respecte termenele privind delimitarea colegiilor uninominale, astfel încât alegerile parlamentare să se desfăşoare în toamnă şi pe baza votului uninominal.
"Nu dorim să se tergiverseze nicio zi de acum înainte pentru delimitarea circumscripţiilor electorale pentru a nu se găsi pretexte fie de amânare a alegerilor, fie de a se renunţa la votul uninominal. Este responsabilitatea directă a Guvernului şi a majorităţii PSD-PNL pentru ca alegerile să fie la termen şi pe baza votului uninominal", a declarat Boc, adăugând că există semnale din partea guvernanţilor că s-ar dori prelungirea mandatului actualului Parlament până în martie anul viitor. Liderul PD-L a explicat că prevederea constituţională care dă dreptul Guvernului să amâne cu trei luni organizarea de alegeri se aplică numai în caz de război, catastrofă sau calamităţi naturale.
Emil Boc a mai spus că PD-L este pregătit de depună moţiune de cenzură dacă Guvernul nu va organiza alegerile la termen.
Pe de altă parte, liderul democrat-liberal a anunţat că până la 20 iulie se va face o primă evaluare a candidaţilor pentru funcţiile de parlamentari, ţinându-se cont în primul rând pe capacitatea de a aduce voturi, dar şi de onestitatea şi integritatea politică. În plus, pedeliştii pregătesc şi programul de guvernare, document care va fi elaborat de prim-vicepreşedinţii Adriean Videanu şi Theodor Stolojan.
Comisia de Cod Electoral întrunită marţi, 17 iunie, după mai bine de o
lună de la ultima şedinţă, nu a reuşit să avanseze mult cu
lucrările din cauza absenţei membrilor săi, dar şi pentru că partidele
şi parlamentarii nu au trimis propuneri pentru delimitarea colegiilor
electorale pentru fiecare judeţ.
Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat pe 3 martie legea ce
prevede alegerea prin vot uninominal a parlamentarilor şi preşedinţilor
de Consilii Judeţene. În termen de 90 de zile de la publicarea legii,
lucru care s-a întâmplat pe 13 martie, Comisia de Cod Electoral trebuie
să facă o primă delimitare a colegiilor, ce este apoi aprobată prin
Hotărâre de Guvern. Dacă termenul este depăşit şi Parlamentul nu face
delimitarea, Guvernul are libertate totală în desenarea colegiilor.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

