Emil Boc este aşteptat, luni, să facă un bilanţ al guvernării, dar şi să prezinte măsurile de relansare economică.
Traian Băsescu ajunge marţi în faţa parlamentarilor. Până acum, şeful statului s-a adresat Parlamentului prin scrisori, cerând fie urgentarea unor legi, fie organizarea sesiunii extraordinare pentru Legea ANI şi Legea Educaţiei.
Printre temele abordate de preşedinte ar putea figura Legea Educaţiei, care nu a fost dezbătută în sesiunea extraordinară, sau Legea micii reforme în Justiţie. E posibil ca şeful statului să facă apel la responsabilitatea clasei politice în privinţa măsurilor de austeritate şi a măsurilor de proteţie socială. De asemenea, Traian Băsescu le-ar putea vorbi parlamentarilor despre noul acord cu FMI, modificarea Constituţiei sau Parlamentul unicameral.
Liberalii au anunţat deja că nu vor participa la această şedinţă.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M