Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean susţine că, potrivit premierului Emil Boc, după aplicarea măsurilor de austeritate va avea loc o remaniere guvernamentală. Declaraţia a fost făcută vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bistriţa. Aceasta ar urma să aibă loc până la finele lunii iunie sau la începutul lunii iulie, a spus Oltean, fără a menţiona la ce miniştri se referă.
"Imediat după ce se adoptă aceste măsuri va avea loc o remaniere guvernamentală. Dar nu acum, nu astăzi, nu mâine, ci după, pentru că sunt mulţi miniştri care nu au confirmat. Sunt mulţi. E mai puţin important dacă sunt doi sau trei. Vă spun la modul serios. După adoptarea acestor măsuri premierul va trebui să facă o remaniere guvernamentală, şi o va face", a declarat Oltean. Vicepreşedintele PDL a spus ca unul dintre miniştrii de care el, personal, ar fi nemulţumit, este cel de la Muncă, Mihai Şeitan.
Ulterior, Oltean a revenit asupra afirmaţiilor şi a spus, la Realitatea FM, că remanierea este necesară, însă modul şi timpul la care se va face sunt la latitudinea premierului.
"Este o răstălmăcire a cuvintelor mele. Eu am spus că eu cred că e necesară o remaniere guvernamentală pe care domnul Boc o să o facă neapărat după asumarea răspunderii. Modul şi timpul la care se va face sunt la latitudinea exclusiv a premierului. (...) Cred că există o certitudine ca sunt miniştrii care trebuie schimbaţi. Dar e decizia exclusiv a premieruli în această privinţă", a completat Oltean.
În urmă cu doar două săptămâni, acelaşi Oltean nega orice posibilitate de remaniere a actualului Executiv. „Nu există elemente care să justifice o remaniere guvernamentală. Guvernul Boc guvernează singur de patru luni. Este exclusă orice fel de remaniere în următoarele luni de zile, până vedem efectele acestor măsuri", spunea Oltean.
Prim-vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan, spune că în partid nu s-a discutat despre o remaniere. „Eu nu am auzit de aşa ceva şi nu cred că asta ar trebui să fie problema României în acest moment”, a declarat, pentru REALITATEA.NET, Stolojan. Aceeaşi reacţie şi din partea vicepreşedintelui Valeriu Stoica: „Nu cunosc aşa ceva. Eu am lipsit din ţară zece zile şi nu am auzit despre aşa ceva”.
Europarlamentarul Cristian Preda spune pentru REALITATEA.NET că declaraţia lui "Ioan Oltean este inoportună". "Prefer să o ignor", adaugă acesta.
Preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a afirmat, vineri, pentru NewsIn, că posibilitatea unei remanieri guvernamentale nu a fost analizată în cadrul unei şedinţei a Biroului Permanent Naţional al PDL. Anastase a precizat că nu are cunoştinţă de intenţia premierului Emil Boc de a recurge la o înnoire a echipei guvernamentale printr-o remaniere ce ar urma să survină după angajarea răspunderii cabinetului pe măsurile de austeritate. "Nu ştiu nimic de aşa ceva. Subiectul nu a fost discutat într-o şedinţă a Biroului Permanent", a afirmat Roberta Anastase.
Declaraţiile lui Oltean vin în contextul în care ministrul Elena Udrea a vorbit de mai multe ori în ultima vreme despre demisia Guvernului în cazul în care măsurile de austeritate eşuează.
Premierul Emil Boc va merge luni, la Parlament pentru a-şi asuma răspunderea pe cele două legile de austeritate. La ora 16.00, Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru primul text de lege, iar la ora 17.00 urmează să-şi angajeze răspunderea pentru al doilea text.
PSD, PNL şi PC au anunţat că vor depune două moţiuni de cenzură, câte una pentru fiecare lege în parte.
Miniştrii Vlădescu şi Şeitan, ameninţaţi cu remanierea de către premierul Boc în februarie 2010
Primul-ministru Emil Boc i-a ameninţat în februarie pe ministrul Finanţelor şi pe cel al Muncii că îi remaniază dacă mai fac anunţuri fără să se consulte cu el. Avertismentul premierul a fost făcut la începutul şedinţei de guvern.
Ministrul Sebastian Vlădescu declarase într-un interviu acordat money.ro că toate pensiile ar trebui impozitate. Imediat a venit şi dezmiţirea. Premierul Emil Boc a declarat că Guvernul nu va lua în discuţie impozitarea suplimentară a pensiilor.
Mihai Şeitan a fost criticat în ultima vreme de mai mulţi colegi din Guvern şi din PDL
În februarie 2010, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean spunea că miniştrii Sebastian Vlădescu şi Mihai Şeitan trebuiau daţi afară din guvern, iar premierul Emil Boc a fost prea indulgent cu cei doi după declaraţiile făcute.
Deputatul PDL Daniel Oajdea i-a criticat pe miniştrii Mihai Şeitan şi Sebastian Vlădescu, spunând că sunt demnitari ce ar fi trebuit înlocuiţi. Legat de gafele ministrului Muncii, Mihai Şeitan, deputatul PDL Daniel Oajdea a spus că acesta a spus nişte prostii şi "ar trebui să fie la Ministerul Perlelor, nu la Ministerul Muncii".








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M