"Aceste cifre au fost vehiculate inclusiv de unii miniştrii şi le-am atras atenţia că nu au niciun fel de bază reală să se pronunţe în acest moment până nu se fac analizele exacte ca să ştim despre câţi oameni vorbim şi ce soluţii le oferim. A fost un exerciţiu greşit la început de mandat al unor miniştrii din cabinetul meu. Am atras atenţia asupra acestui aspect. Lucrurile se fac serios în guvern. Prima dată analizăm, vedem unde este surplus, soluţii alternative, luăm decizia", a spus Boc.
Premierul a comentat şi numirile lui Andrei Gheorghe şi Dan Bittman consilieri ai ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu.
"Pe mine mă interesează performanţa. Nu mă interesează ce consilieri îşi iau. Cu ministrul Finanţelor am avut ceva discuţii. Eliminarea impozitului forfetar, programul Prima casă, menţinerea garanţiilor guvernamentale, soluţii pentru susţinerea mediului de afaceri. Dacă aceste lucruri sunt găsite, poate să îşi ia orice consilier, dacă nu le rezolvă pleacă cu conslieri cu tot", a mai spus Boc.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M