Boc nu s-a înţeles cu sindicatele, alte negocieri marţi
"Nu ne va ajunge tot bugetul ca să acoperim toate drepturile din contractele colective de muncă", a declarat Emil Boc. Acesta a adăugat că, deşi în contractele colective de muncă s-au negociat anumite sporuri, acestea nu pot a fi acordate dacă contravin legii.
Emil Boc a propus un nou act pentru aplicarea unitară a Legii salarizării unice
Nici la întâlnirea cu sindicatele de sâmbătă premierul nu a găsit o modalitate de înţelegere. Emil Boc a declarat la sfârşitul întâlnirii cu sindicaliştii că se lucrează la un act normativ prin care să fie echilibrate salariile din sectorul bugetar, pentru că în unele instituţii apar venituri salariale mai mici, iar în altele mai mari decât în 2009, în condiţiile în care masa salarială din 2009 se regăseşte ca valoare şi în bugetul pe 2010 .
Premierul a spus că acestă situaţie a survenit din cauza sentinţelor judecătoreşti prin care se recunosc măririle de salarii cu 50% în învăţământ, care nu se aplică peste tot şi din cauza unor clauze din contractele colective de muncă, care sunt încă aplicate, în contradicţie cu Legea 330.
"Nu ne va ajunge tot bugetul ca să acoperim toate drepturile din contractele colective de muncă", a declarat Emil Boc. Acesta a adăugat că, deşi în contractele colective de muncă s-au negociat anumite sporuri, acestea nu pot a fi acordate dacă contravin legii.
Actul normativ care este deja creionat va fi prezentat şi discutat cu partenerii sociali marţi.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

