"Dacă s-ar da salarii şi pensii fără să fie acoperire în economie ar fi ilegal. Numai dacă economia permite, vom avea o creştere. Nu spun procente, pentru că asta depinde de cum va arăta economia. Dacă nu facem paşi înapoi, există această perspectivă. Nu pot să spun dacă după 1 aprilie se vor mări pensiile şi salariile. A face promisiuni acum pentru aprilie este devreme. Azi nu putem promite, dar reducerea CAS este prima măsură avută în vedere dacă economia va avea un curs ascendent, atunci când datele economice vor permite", a spus Boc.
Premierul a subliniat că măsurile de austeritate au fost benefice: "Dacă în 2010 nu am fi luat acele măsuri să ajustam cheltuielile cu salariile, am fi ajuns în incapacitate de plată".
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat, luni, de la Palatul Cotroceni, că Guvernul ar putea creşte pensiile şi salariile bugetare cu un procent de maximum 5%, dacă vor exista resursele financiare. În acelaşi timp, actuala Coaliţie l-a mandatat pe Emil Boc pentru a negocia cu FMI creşterea pensiilor şi salariile din aprilie.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M