Premierul Emil Boc a cerut prefecţilor să atace în contencios administrativ hotărârile de consiliu local emise de către unele primării prin care angajaţilor le sunt acordate sporuri salariale de 25%, evitându-se astfel reducerea veniturilor salariale prin măsurile de austeritate introduse de Guvern.
El a arătat că normele legislative actuale nu permit acordarea de sporuri care exced prevederile Legii salarizării unitare şi a apreciat că astfel de "şmecherii" sunt incorecte în raport cu ceilalţi bugetare şi cu posibilităţile financiare ale statului.
Premierul a mai cerut prefecţilor, într-o videoconferinţă susţinută duminică, să sisteze cheltuielile cu bunuri şi servicii care nu sunt necesare în perioadă de criză şi să reprioriteze investiţiile, arătând că totalul acestor cheltuieli a crescut la nivel local, în primele şatru luni ale acestui an, cu 13% faţă de perioada similară din 2009.
Boc le cere prefecţilor să atace în justiţie sporurile primarilor
Premierul a spus că normele legislative actuale nu permit acordarea de sporuri care exced prevederile Legii salarizării unitare.
Citeşte totul despre:
austeritate, bugetari, cheltuieli inutile, Emil Boc, FMI, guvern, prefecţi, videoconferinţă








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M