Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Boc invocă o decizie CEDO: Legea garantează numai dreptul la pensie, nu şi cuantumul

Premierul Emil Boc a justificat, duminică, legalitatea reducerii pensiilor, invocând o decizie a CEDO potrivit căreia legea garatează dreptul la pensie, nu şi cuantumul acesteia, care variază în funcţie de posibilităţile financiare ale statului.

Practica europeană consacră faptul că, în anumite situaţii, pentru corectarea deficitului bugetar, ai voie să dai asemenea măsuri, susţine Boc
Practica europeană consacră faptul că, în anumite situaţii, pentru corectarea deficitului bugetar, ai voie să dai asemenea măsuri, susţine Boc / FOTO: Grup RC

"În privinţa practicii europene, de exemplu, într-un caz din 2009, Andreeva împotriva Letoniei, CEDO a reţinut faptul că legea garatează dreptul la pensie, nu şi 'întinderea' acestui drept, cuantumul. Cuantumul diferă în funcţie de cât poate să îşi permită sistemul respectiv la un moment dat", a spus Boc, duminică, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii.

"Spune CEDO: cuantumul pensiei poate fi modificat printr-un act subsecvent cu valoare egală şi numai pentru viitor, adică prin Lege. Deci, din acest punct de vedere, si practica europeană consacră faptul că, în anumite situaţii, pentru corectarea deficitului bugetar, ai voie să dai asemenea măsuri", a continuat prim-ministrul.

Boc a spus că au fost "foarte multe poveşti" referitoare la "temeiul constituţional" care stă la baza măsurilor de reducere a pensiilor şi salariilor - articolul 53 din Constituţie privind siguranţa naţională.

Totodată, Boc a precizat că acelaşi temei a fost invocat de Guvern şi în 2009, atunci când a impus bugetarilor concediul fără plată, iar Curtea Constituţională a considerat atunci că măsura este determinată de criză internaţională care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri, stabilitatea economică a României şi, implicit, securitatea naţională.

Emil Boc a mai spus că măsurile de austeritate au un caracter temporar, fiind aplicabile până în 31 decembrie 2010, iar "reluarea creşterii prin legile invocate (Legile care pun în practică măsurile convenite cu FMI, pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea n.r.) se va face începând cu 2011".

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro