Premierul Emil Boc susţine că nu se opune reluării angajărilor în sănătate, dar că pentru a fi deblocate posturi în sistemul medical trebuie analizate mai întâi rezultatele restructurării în acest domeniu.
"În acest moment există posibilitatea ca unul din şapte să se angajaze potrivit procedurilor legale şi acest lucru se derulează. Am cerut să se facă o reevaluare per sistem şi să se vadă, în urma aplicării prevederii legale a angajării unul din şapte, câte posturi sunt disponibile, să se acorde acolo unde sunt probleme de sistem, iar după aceea vom discuta, în urma finalizării procesului de restructurare, etapa 1 septembrie, ce resurse umane putem avea, pentru că nu poţi, pe de o parte, să faci o restructurare şi, pe de altă parte, să facem angajări în acelaşi timp", a declarat Emil Boc.
Problema deblocării a mii de posturi în sistemul sanitar în varianta propusă de ministrul Sănătăţii este respinsă de factorii decidenţi ai Executivului, au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, surse din cadrul coaliţiei de guvernământ.
"A fost o discuţie foarte aprinsă în csusţine coaliţie. Ministrul Sănătăţii a cerut deblocarea a mii de posturi, dar acest lucru a fost respins categoric de premier, dar şi de ministrul Finanţelor", au precizat sursele citate.
În aceeaşi şedinţă, Cseke Attila a cerut şi majorarea salariilor medicilor prin noua lege a salarizării, dar acest subiect nu a fost abordat în maniera radicală în care a fost discuţia privind deblocarea posturilor, au mai spus sursele citate..
Posturile în sănătate au fost blocate din 1 ianuarie 2009, iar de atunci numărul angajaţilor a scăzut continuu, mulţi dintre aceştia solicitând ieşirea din sistem. Managerii spitalelor au atras atenţia în repetate rânduri asupra faptului că, din cauza blocării posturilor, o asistentă medicală trebuie să se ocupe de mulţi copii şi nu poate face faţă solicitărilor.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M