Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Boc: În acest moment, cota unică este de 16%, dar scenarii sunt în discuţie

Premierul Emil Boc a declarat că Executivul nu ia în calcul în acest moment nici majorarea, nici reducerea cotei unice, precizând însă că sunt în discuţii nişte "scenarii", fără a preciza alte lucruri.

Boc: Nu am avut şi nu avem în acest moment o discuţie despre majorarea cotei unice/FOTO: gov.ro
Boc: Nu am avut şi nu avem în acest moment o discuţie despre majorarea cotei unice/FOTO: gov.ro

"Nu am avut şi nu avem în acest moment o discuţie despre majorarea cotei unice. În acest moment cota unică e de 16%, scenarii sunt în discuţie, dar în acest moment, repet, cota unica este 16%", a declarat premierul, solicitat să comenteze afirmaţia ministrului Economiei, Adriean Videanu, potrivit căreia nu este exclusă posibilitatea reducerii cotei unice.

Întrebat dacă scenariile pe care le-a invocat înseamnă inclusiv reducerea cotei unice, Boc a răspuns: " nici micşorarea, nici majorarea".

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat sâmbătă că TVA nu ar trebui redusă, însă, "odată ce răul s-a produs" prin majorarea acesteia, s-ar putea discuta despre scăderea altor taxe, inclusiv a cotei unice, acest lucru depinzând însă de negocierea cu FMI.

"Majorarea TVA produce efecte în primele trei-patru luni de zile. (...) Din punctul meu de vedere odată ce răul s-a produs revenirea la diminuarea TVA-ului nu cred că este o măsură corectă. Din punctul meu de vedere dacă tot produce răul, şi-l produce în primele patru, cinci, şase luni de zile în ceea ce înseamnă inflaţia, părerea mea este că dacă ai o rezervă trebuie să umbli la scăderea altor taxe", a declarat Videanu la Realitatea TV, precizând că acest principiu este cel avut în vedere de Guvern.

De asemenea, ministrul a precizat că "punctul central" în politica fiscală a PDL este cota unică. "Cota unică rămâne. Asupra cuantumului cotei unice primul ministru este cel care va anunţa în momentul în care Guvernul va lua o decizie legat de noua filosofie fiscală de care avem nevoie. PDL nu renunţă la cota unică, cuantumul e o chestiune care se poate discuta, depinde de negocierea cu FMI", a mai afirmat Videanu.

Întrebat dacă va fi scăzută sau majorată cota unică, ministrul a afirmat laconic: "Aici putem discuta, dacă să o mai reducem, dacă nu. Depinde de ce spaţiu avem". Totodată, el a precizat că în comparaţie cu TVA care nu afectează firmele, deoarece acestea îşi deduc cheltuielile pentru TVA, cota unică este o taxă directă.

Impozitul minim va fi eliminat începând cu această toamnă, iar cota unică va fi menţinută şi nu va creşte, a declarat vineri premierul Emil Boc. Boc a evitat să spună, după ce a anunţat că impozitul minim va fi eliminat din toamna acestui an, dacă acesta va fi înlocuit cu impozitul forfetar, precizând că "detaliile" vor fi prezentate de ministrul Finanţelor.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro