"Am făcut propunerea, (i-am oferit – n.r.) poziţia de secretar general, aş fi fost onorat să o deţină în continuare. Domnia sa însă nu şi-a depus candidatura. Dar oricum, Vasile Blaga rămâne un om cu care mă voi consulta în permanenţă, un om cu care vom lucra în campaniile electorale. Evident că va fi un sprijin real pentru partid. Noi nu avem adversari în interior", a spus premierul Emil Boc.
Întrebat dacă a avut întâlniri între "patru ochi" cu Vasile Blaga, Emil Boc a admis că au fost mai multe discuţii de acest gen. "Important este că am rămas, suntem colegi şi prieteni. Cu siguranţă, într-o formă sau alta, va fi cooptat în ceea ce înseamnă lupta partidului. Pentru că noi alţii nu avem, pe cei din interior ne bazăm", a explicat preşedintele PDL.
Emil Boc a respins însă acuzaţiile pe care le-a adus Vasile Blaga partidului, în privinţa numirilor publice. "Aceste lucruri le-am discutat în partid şi domnul Blaga ştie bine despre ce vorbeşte, şi eu la fel de bine ştiu despre ce vorbesc. În sensul că a existat o discuţie inernă cu privire la toate numirile care s-au făcut", a afirmat el.
Preşedintele PDL a explicat că, pe viitor, se va introduce un filtru suplimentar în partid, sub forma unui aviz al unei echipe ori persoane care-şi asumă, sub semnătură, recomandarea pentru numirile în funcţii publice.
Liderul PDL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, că PDL a promovat în funcții publice oameni care "se pricep la toate dar nu se pricep la nimic", adăugând că, din postura de secretar general, timp de trei ani a cerut lista celor puși în aceste funcții publice, dar că nimeni nu i-a arătat-o.
"Ne-am făcut de râs în această perioadă. Din martie 2009, cer lista celor trimiși în funcții publice și nu mi-o arată nimeni de trei ani. Dacă mie, secretar general, nu mi-o arată nimeni, nu știu dvs. Ne trezim în Parlament cu oameni care reprezintă Guvernul ca secretari de stat, noi nu le punem întrebări, dar parcă nu-ți vine să crezi, când un reprezentant al opoziției întreabă pe o temă, răspunsul este aproape invariabil: . Cu ce au greșit oamenii ăștia că i-am pus noi acolo?", a declarat Blaga în fața delegaților la Convenția națională a PDL.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M