"V-am auzit cu câtă ardoare plângeţi, dl Ponta, pe umerii pensionarilor. Să ştiţi că şi pe mine mă doare că trebuie să iau măsuri care sunt dureroase pt moment, dar benefice pentru viitor. Dumneavoastră, în schimb, sunteţi un simplu demagog, pentru că altfel cum ar putea fi interpretată acţiunea dvs, când în timp ce spuneţi în moţiune că pensiile de lux nu sunt afectate, iar primul proiect pe care l-am aprobat a fost acela de a tăia pensiile speciale", a spus Boc.
Premierul a criticat acţiunea PSD de atacare la CCR a celui de-al doilea proiect de lege pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea, amintind că moţiunea de cenzură din 2009, prin care Guvernul de atunci a fost demis, a avut ca scop tot protejarea "pensiilor de lux". "Aţi căzut un Guvern în octombrie 2009 pentru că am vrut să tăiem pensiile parlamentarilor şi pensiile de lux. Dumneavoastră. Acum ce faceţi? Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac. Acum, domnule Ponta, îmi spuneţi şi mie cine a atacat la CCR acest proiect prin care atacăm pensiile de lux din România? Cine? PSD. Ce înseamnă asta? Ipocrizie", a spus Boc, huiduit puternic de parlamentarii opoziţiei.
"Credeţi că nu mi-aş dori să pot da pensii de lux medicilor, credeţi că profesorii n-ar merita pensii de lux? Credeţi că muncitorii care lucrează la şaibă n-ar merita pensii de lux? Numai parlamentarii dvs merită pensii de lux? Da? Pe aceştia îi apăraţi", a continuat primul ministru.
Boc a ţinut să îi dea o replică şi fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, spunându-i că a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind singurul prim ministru din lume care a avut şansa unei creşteri economice de 8%, dar a lăsat un deficit de 5,4%. "Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, nici acum, la doi ani după ce a plecat din funcţia de premier, nu îşi dă seama ce a făcut, nu îşi dă seama că a intrat în Guinness Book ca fiind singurul premier din această lume, din istorie, care a avut şansa unei creşteri de 8% şi să lase un deficit de 5,4%. Aşa ceva nu există în istorie", a spus Boc.
În final, premierul s-a adresat cetăţenilor, "la care mă voi întoarce întotdeauna pentru că am plecat şi sunt dintre ei", spunând că ştie că aceste măsuri sunt dure, dar necesare. "Sunt un om care vine din mediul rural, care a fost parlamentar, primar, adică toată viaţa mi-am petrecut-o printre oameni. Ştiu greutăţile lor, de la cel de la ţară cu coasa, la cel care e profesor universitar, cu stiloul în mână", a spus şeful Cabinetului.
"Prin ceea ce vom face în continuare, aceste măsuri, dragi români, vor da posibilitatea acestui Guvern să meargă mai departe şi să taie în carne vie acolo unde nimeni nu a mai avut curajul în ultimii 20 de ani", a încheiat premierul.
Boc, despre atacarea la CCR a tăierii pensiilor speciale: Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac
Premierul Boc l-a acuzat pe liderul PSD, Victor Ponta, de demagogie, deoarece atacă la Curtea Constituţională legea privind eliminarea pensiilor de lux, dar plânge "cu ardoare" pe umerii pensionarilor şi s-a adresat social-democraţilor cu vorbele biblice "Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac".








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M