Liderul PD-L, Emil Boc, a declarat, vineri, pentru NewsIn, că motivele invocate de Băsescu se încadrează în cerinţele deciziei CCR privind numirea miniştrilor, dar dacă premierul nu renunţă la nominalizarea Noricăi Nicolai pentru Justiţie, atunci soluţia este votul Parlamentului sau intervenţia CCR.

Emil Boc a declarat, vineri, pentru NewsIn, că argumentele aduse de preşedintele Băsescu împotriva numirii ca ministru al Justiţiei a Noricăi Nicolai sunt în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale în cazul lui Adrian Cioroianu. Liderului PD-L a subliniat că Norica Nicolai nu îndeplineşte criteriile stabilite de CCR, respectiv un profil profesional şi moral neştirbit, iar decizia în cazul lui Cioroianu este "absolut suficientă" şi în această situaţie, iar liberala nu poate fi desemnată ca membru al Guvernului. Întrebat cine trebuie să ia decizia finală în cazul în care premierul Tăriceanu va refuza să nominalizeze o altă persoană pentru şefia Ministerului Justiţiei, Boc a spus că aceasta poate fi luată de Curtea Constituţională sau de Parlament, cerând aprobarea remanierii de către forul legislativ.

El a făcut astfel referire la precedentul Varujan Vosganian, atunci când şeful statului a refuzat să semneze decretul de numire a sa în funcţia de ministru al economiei şi finanţelor, după ce blocase şi numirea sa în calitatea de comisar la CE. La vremea respectivă, s-a recurs la varianta procedurală a remanierii şi a supunerii aprobării Parlamentaului a candidaturii lui Vosganian.

Preşedintele Băsescu a avertizat vineri că nu o va numi niciodată pe Norica Nicolai ministru al Justiţiei, amintind de cele două incidente din cariera sa de procuror, dar a precizat că, dacă aceasta primeşte un vot de investitură în Parlament, va semna decretul de investire.