Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Boc cere sprjin pentru dosarul Schengen popularilor europeni

La această oră, premierul Emil Boc se întâlneşte cu liderul grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul. La întâlnire participă ministrul de Externe, Teodor Baconschi, cel al Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Boc a cerut sprjin pentru dosarul Schengen popularilor europeni
Boc a cerut sprjin pentru dosarul Schengen popularilor europeni / FOTO: Grup RC

Boc a spus că mizează pe sprijinul popularilor europeni pentru un aviz favorabil în dosarul Schengen.

Premierul a ţinut să precizeze că România a îndeplinit toate condiţiile necesare aderării şi spune că nu cere o favoare, ci cere ca românii să nu fie discriminaţi şi să fie acceptaţi în Schengen.

Răspunsul de la reprezentantul PPE a fost că, în ceea ce priveşte dosarul Schengen, popularii europeni sunt de părere că există criterii foarte stricte şi, dacă acestea sunt îndeplinite, o ţară care vrea să adere la spaţiul Schengen trebuie să poată face acest lucru.

Pe de altă parte, Joseph Daul a atras atenţia că poziţiile legate de amânarea aderării au la bază temerile provocate de ascensiunea naţionalismului şi populismului în Europa, temeri care sunt legitime. "Sunteţi om politic ca şi mine şi ştiţi că este legitimă preocuparea faţă de frică, naţionalism şi populism dar, pe de altă parte, vă asigur de solidaritatea guvernelor de centru-dreapta. Încercăm să stabilim adevărul şi sunt convins că România va face lucruri bune", i-a spus Daul lui Boc.

Întâlnirea dintre Boc şi liderul PPE vine după ce, la începutul săptămânii, preşedintele PSD, Victor Ponta, a criticat PDL şi familia politică europeană din care face parte pentru că nu sprijină aderarea României la Schengen.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro