Premierul a ajuns la fabrică la ora 14.00, a participat la un scurt recital folcloric susţinut de Grigore Leşe, după care s-a urcat pe scenă şi le-a vorbit celor câteva sute de muncitori aflaţi în sală despre situaţia economică din România şi activitatea Guvernului menită să diminueze efectele crizei economice.
În curtea fabricii, Boc a fost întâmpinat de zeci de muncitori. Premierul şi-a dat jos cravata şi a primit un pahar de bere Ursus din partea unui muncitor, după care a băut ţuică.
"Eu tot le spun la Bucureşti: nu este mai bun antibiotic decât pălinca ardelenească. Distruge şi viruşii din computere asta, atâta-i de bună! Cu a lor te speli pe dinţi, asta e pălinca autentică!", a spus premierul, care a ciocnit dintr-un pahar de plastic cu muncitorii din zonă, agitând sticla cu ţuică pentru a arăta "mărgele" care dovedesc că băutura este de calitate.
Emil Boc a mâncat şi câţiva mici, a făcut o fotografie cu copilul unei muncitoare, după care a plecat de la fabrică.
Premierul a fost însoţit la vizita de la fabrica Remarul 16 februarie de primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, primarul Aradului, Gheorghe Falcă şi alţi lideri judeţeni ai PDL Cluj.
Remarul 16 februarie are 600 de angajaţi şi are ca obiect de activitate reparaţiile de material rulant, vagoane şi locomotive de tren. Boc a urcat în timpul vizitei într-un vagon modern, nou, cu 80 de locuri, care a fost produs pentru CFR.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M