Boc: Geoană a servit interesele PSD/ Foto: gruprc.ro

"A fost o decizie pornită de la grupul parlamentar din Senat în baza unui abuz şi a unor abuzuri săvârşite de preşedintele Senatului. din datele prezentate de colegii mei, domnul Mircea Geoană a încetat să se mai comporte ca un preşedinte al Senatului României şi a devenit un preşedinte al senatorilor PSD, apărând interesele celor de acolo. Motiv care i-a determinat pe colegii mei să demareze o procedură porevăzută de regulmanet", a spus Boc.

Întrebat cine ar putea să îi ia locul lui Geoană în fruntea Senatului, Boc a spus: "Nu mă hazardez în niciun fel de pronosticuri. E treaba grupului de la Senat să urmeze o procedură prevăzută de regulament".

Biroul Permanent al Senatului a scos de pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi cererea PD-L de introducere în plen a cererii de revocare din funcţie a preşedintelui Mircea Geoană. Citeşte mai mult