După ce jurnalistul Radu Moraru, realizatorul emisiunii "Naşul" a anunţat, marţi, că va părăsi postul B1, Bobby Păunescu a declarat, pentru Mediafax, că televiziunea la care familia sa este acţionar va fi relansată, "unul dintre pilonii principali" urmând să fie Robert Turcescu, realizatorul emisiunii "100%". Pe lângă Robert Turcescu, în B1 vor veni şi câteva nume noi, printre care Aura Ţiţirigă, fost redactor şef al ştirilor Antena 3.
"O să vină circa 40 de persoane în B1, pe toate zonele", a spus Bobby Păunescu, care nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informaţiile privind intrarea în acţionariatul B1 a lui Sorin Oancea, fost director general la Antena 3.
Bobby Păunescu a subliniat că poziţia sa în cadrul B1 nu va mai fi una executivă. "Cert este că eu nu mă voi ocupa decât de filme", a spus Bobby Păunescu, precizând că lucrează la un proiect cinematografic, care se va filma în SUA şi Anglia.
Omul de afaceri a precizat, însă, că în perioada următoare se va discuta cu Radu Moraru despre preluarea acţiunilor pe care acesta le deţine la B1 de către familia Păunescu.
Radu Moraru a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că pleacă de la B1 la televiziunea generalistă 10 TV, pe care compania RCS&RDS intenţionează să o lanseze în luna decembrie. Realizatorul de la "Naşul" a precizat că intenţionează să-i cedeze lui Bobby Păunescu pachetul de acţiuni pe care îl deţine la B1 (22-30 %), şi, posibil, şi pe cel de la Vox News (60 %).
Bobby Păunescu: Turcescu va fi unul dintre pilonii principali la B1 TV
PUBLICAT
Marţi, 30 Noiembrie 2010 17:22
ACTUALIZAT
Marţi, 30 Noiembrie 2010 17:22
SURSA
REALITATEA.NET
Omul de afaceri Bobby Păunescu spune că de acum înainte se va ocupa exclusiv de cinematografie, dar că el şi familia sa vor rămâne în acţionariatul B1 TV, post de dezvoltarea căruia se va ocupa Robert Turcescu.
Robert Turcescu şi Casa Presei au amânat un concert / FOTO: Grup RC








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M