"După primele declaraţii legate de constructorul Colas, pe care l-am avertizat că ar putea să îi fie reziliat contractul, acesta s-a apucat de muncă. Colas a avut 'deadline' acum 3 luni şi cer în plus mărirea valorii proiectului Cernavodă-Medgidia cu opt milioane euro, deoarece, spun ei, au schimbat soluţia tehnică. Dacă refuză să lucreze, nu au decât să plece acasă. Să nu creadă că cineva le va da bani pentru că stau acasă", a precizat Boagiu, în cadrul forumului economic cu statele din Consiliul de Cooperare al Golfului.
Aceasta a explicat că autostrada Bucureşti-Constanţa va fi dată în exploatare în vara acestui an, dar că aceasta nu înseamnă că va fi şi recepţionată în totalitate.
Pe 18 februarie, Anca Boagiu declara că din vara acestui an se va putea circula pe tronsoane pe autostrada care leagă Constanţa de Cernavodă.
"Constructorii îşi asumă pe termene intermediare finalizarea pe tronsoane, între 30 iunie şi 30 septembrie, deci e perioada în care ei vor da în exploatare tronsoanele de autostradă. Vor construi şi fundaţia la celelalte tronsoane, dar bineînţeles că nu vor turna asflat. Nu or să poată să facă minuni în şase luni, cât nu s-au făcut în şase ani. Autostrada va fi recepţionată anul viitor", a spus atunci Boagiu.
Boagiu a mai spus că probleme sunt în special pe tronsonul Cernavodă - Medgidia, construit de francezii de la Colas.
"Rămâne încă o problemă partea care revine companiei franceze, unde s-a modificat proiectul, şi nu vă ascund faptul că aceia care sunt responsabili şi pentru avântul muncitoresc cu care a fost prezentată finalizarea acestui tronson, dar şi pentru încheierea acestui contract vor trebui să dea socoteală", a subliniat ministrul.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M