Ca să adoptăm euro, inflaţia şi deficitul bugetar ar trebui să coboare sub 3%. Ţinta propusă de Banca Centrală pare însă tot mai greu de atins în condiţiile în care scumpirea carburanţilor, utilităţilor şi alimentelor din ultimele luni au ridicat nivelul inflaţiei la cote record, de peste 8,5%.

Şeful BNR spune însă că nu doar instituţia pe care o conduce trebuie angrenată în lupta împotriva inflaţiei, ci şi Guvernul. Prin urmare, Isărescu cere Executivului să finalizeze reformele structurale şi să-şi coreleze, cu prudenţă, politicile fiscale şi salariale.

"Să fi crezut că în 2012 ai inflaţie europeană , trebuie să fii cu inflaţia jos cu doi ani înainte. Dacă facem această socoteală înseamnă că nu prea avem timp şi trebuie să ne întărim eforturile pentru a o duce în jos în 2010 -2012", a declarat Mugur Isărescu.