Banca Naţională a României va pune în circulaţie, din 3 septembrie, 500 de monede din argint dedicate aniversării a 150 de ani de industrie petrolieră românească.

Moneda din argint are valoarea nominală de 10 lei, o greutate de 31,103 grame, un diametru de 37 milimetri şi marginea zimţată. Aversul (faţa) conţine, în jumătatea inferioară, imaginea Rafinăriei "Mehedinţeanu", deasupra, stema României şi valoarea nominală "10 LEI", iar la exterior, inscripţiile circulare "ROMÂNIA" - la partea superioară şi "RAFINĂRIA MEHEDINŢEANU" - în partea inferioară.

Pe revers este prezentată, în partea dreaptă, o pompă de extracţie modernă şi inscripţia oblică "150 ANI DE INDUSTRIE PETROLIERĂ ROMÂNEASCĂ", iar în partea stângă, o sondă de foraj de la începutul secolului al XIX-lea şi inscripţia circulară "1857 - 2007".

Fiecare monedă este ambalată într-o capsulă de metacrilat transparent şi este însoţită de o broşură de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactată în limba română, engleză şi franceză. Broşura cuprinde şi şi două file cu rol de certificat de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Punerea în circulaţie a monedelor se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Sursa: NewsIn