La un an după ce a dat verde bancherilor să-şi stabilească propriile reguli de creditare, BNR intervine din nou în piaţă. Aşa se face că pentru a lua un împrumut, băncile comerciale ar putea fi nevoite să ia în considerare veniturile declarate către administraţia financiară în anul precedent.

Spre exemplu, dacă în fişa fiscală pe 2007 este trecut un salariu de 1.000 de lei, banca va lua în considerare un venit de 1.200 de lei. Pentru a obţine împrumutul, clienţii vor fi nevoiţi să se deplaseze la ghişeele administraţiilor financiare pentru a-şi lua declaraţiile de venit. Pe lângă toate acestea, cei care vor dori să facă un împrumut bancar vor fi supuşi unui test de stres. Este vorba de un scenariu în care dobânda creditului creşte foarte mult, se depreciază cursul şi au rate mai mari de plătit.

Invitat în cadrul emisiunii "Fabrica", consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, spune că Banca Centrală a României se supune Băncii Europene: "Pe timp scurt sunt recomandabile măsuri administrative, asta zice Banca Central Europeană", a declarat Vasilescu.

Pe data de 20 iulie bancherii comerciali se vor întâlni cu reprezentanţii BNR şi vor discuta despre noul regulament impus, care ar putea intra în vigoare din luna septembrie a acestui an.