Foto: beijingvisitor.blogspot.com

Am avut parte de un moment incredibil într-un fast food. Tocmai ce cumpărasem ceva de mâncare şi cum toate mesele erau ocupate, am început să mănânc în picioare, pe o tejghea mai joasă.

Imediat, a venit o persoană din personalul restaurantului şi m-a poftit la o masă de patru locuri, unde stătea o doamnă cu băieţelul ei de câţiva anişori, iar pe celelalte două scaune erau puse mai multe bagaje. Femeia şi-a strâns bagajele şi le-a pus lângă ea, timp în care un cuplu tânăr a vrut să se aşeze pe cele două locuri proaspăt eliberate. Însă, angajata restaurantului le-a spus, cred, că eu trebuie să stau acolo şi cei doi s-au conformat pe loc şi au plecat, deşi eu am încercat să le spun că nu e nicio problemă să stau în picioare.

Chinezii vor să facă totul să te facă să te simţi bine aici, la zeci de mii de kilometri depărtare de casă. Voluntarii, special pregătiţi pentru Jocurile Olimpice, sunt gata să te ajute oricând să te orientezi în acest oraş mare cât China. Aşa am şi reuşit să ma întorc la hotel într-un timp relativ scurt, adică vreo jumătate de oră: o voluntară mi-a scris pe o hârtie în chineză indicaţii pentru taximetrist şi apoi acesta m-a dus, cu câteva mici ezitări, la destinaţie.

Chiar şi pentru un localnic sunt convins că această metropolă gigantică are foarte multe necunoscute. Beijing-ul este superb, totul este nou, străzile sunt foarte curate şi fără gropi, nu gaseşti nici măcar o hârtie pe jos pentru că mereu este cineva care are grijă să nu fie mizerie pe trotuare. Dar umiditatea te ucide, pur şi simplu. Ieri, 9 august, am luat-o la pas spre Piaţa Tien-an-Men şi nu mi-a fost prea bine. Am băut un litru de apă instantaneu pentru că lichidele se încălzesc la 10 minute după ce le scoţi din frigider.

În prima zi în care am ieşit prin Beijing, nu am trecut cu totul neobservat. În timp ce ma îndreptam spre un taxi, două jurnaliste de la Radio Beijing m-au oprit pe stradă şi mi-au luat un interviu în engleză.

Jocurile Olimpice sunt pe buzele tuturor în Beijing, iar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost modul în care au sărbătorit chinezii medalia de aur câştigată în proba feminină de haltere de favorita lor. Eram într-un fast-food, unde localnicii s-au bucurat cum facem noi la meciurile echipei favorite la fotbal de reuşita sportivei lor. Se strânseseră ciorchine în faţa televizorului şi blocau intrarea, spre exasperarea unei angajate a restaurantului, care nu mai ştia ce să facă şi cum să ţipe la oameni pentru a-i urni din uşă.

Seara, am încercat pentru prima dată bucătăria tradiţională chinezească. Problema în restaurantele de aici este ca mâncarea o alegi din priviri pentru că meniul este doar în chineză. Am ales ce mi s-a părut mai atrăgător din pozele din meniu şi din ce am văzut că mânca la altă masă o familie de chinezi! Am mai întâmpinat dificultăţi şi în mânuirea beţişoarelor, aşa că mi-au fost aduse imediat tacâmuri, ceea ce nu mă aşteptam!

Mâncarea, picantă, dar foarte gustoasă şi bine preparată, nu este deloc scumpă, iar porţiile sunt foarte mari. Cu 10 euro pot mânca pe săturate două persoane. Singura bila neagră o reprezintă toaletele, care cam lasă de dorit indiferent de restaurant.

Dar, deja, după o zi în Beijing, nimic nu mai pare chiar atât de rău. 

Citeşte postarea precedentă