Foto: Bogdan Socol
Imaginea 1/8

Dar miracolul s-a produs chiar pe 12 august, când am putut admira cerul albastru printr-o perdea groasa de nori şi smog.

Acesta poate fi unul dintre efectele reducerii traficului în Beijing pe timpul Jocurilor Olimpice, o consecinţă a faptului că localnicii au primit liber de la serviciu între 20 iulie şi 20 septembrie.

Într-o cu totul altă perioadă, circulaţia în capitala Chinei ar fi fost infernala. Chiar şi acum, însă, fiecare ieşire pe străzile Beijingului reprezintă o adevărată aventură.

În primul rând, m-a frapat faptul că pietonii sunt cei care cedează prioritatea şoferilor chiar şi atunci când sunt pe trecerea de pietoni.

Toată lumea merge haotic prin Beijing. Şoferii nu se asigură, nu dau semnale, se aşteaptă ca ceilalţi să fie mai atenţi decât ei şi să-i evite, iar bicicliştii reprezintă un adevărat pericol social. Şi pentru pietoni, dar şi pentru şoferi.

Indiferent ce se întâmplă, ei nu se uită şi sunt în stare să dea şi peste tine.

Citeşte postarea precedentă