Modul de viaţă al leoparzilor de zăpadă, una dintre felinele cele mai scumpe la vedere şi despre care se ştiu destul de puţine lucruri, nu va mai fi un mister.

Pentru prima dată o echipă de cercetători a reuşit să prindă la gâtul unei astfel de feline o zgardă cu sistem GPS care va monitoriza mişcările animalului. În următoarele luni oamenii de ştiinţă plănuiesc să facă acelaşi lucru în cazul altor patru animale.

Datorită naturii lor solitare, terenului stâncos şi abrupt în care locuiesc şi activităţii lor nocturne, modul de viaţă al acestei specii de leopard este greu de studiat. Cercetătorii cred că datorită tehnologiei GPS vor avea la dispoziţie mai multe informaţii decât până acum. Printr-un semnal transmis via satelit, se va şti pe unde se mişcă şi pe unde se odihnesc felinele.

Zgardele au fost montate după ce animalul a fost anesteziat şi vor rămâne la gâtul lui timp de 14 luni. Brad Rutherford, directorul programului "Snow Leopard Trust", spune că informaţiilr obţinute în acest fel vor fi vitale pentru protejarea speciei în viitor. Se crede că există între 3.000 şi 7.000 de leoparzi de zăpadă în sălbăticie în munţii înalţi din Asia centrală, dar se consideră că specia este ameninţată, aflându-se pe lista speciilor pe cale de dispariţie încă din 1972.