Gordon Brown a rămas blocat în baie, fiind necesară intervenţia salvatoare a lui Tony Blair, care i-a redat libertatea. Această informaţie apare în jurnalul fostului purtător de cuvânt al premierului, Alastair Campbell, citat de BBC.
În jurnalul lui Campbell întregul incident este povestit cu lux de amănunte. Brown şi Blair se întâlniseră la reşedinţa unui prieten din Edinburgh, la scurt timp după moartea liderului laburist John Smith, pentru a hotarî cine urmează să îi ia locul. Cei doi se certau, evident, pentru conducerea partidului. La un moment dat, Gordon Brown se scuză şi pleacă la toaletă, minute în şir scurgându-se fără ca acesta să se întoarcă. La un moment dat, telefonul lui Blair sună, la celălalt capăt fiind nimeni altul decât Brown care cerea ajutor, spunând că este blocat în toaletă.
Amândoi s-au amuzat în urma incidentului, iar Blair şi-a permis chiar şi o glumă, potrivit jurnalului lui Campbell: "Gordon nu ieşi de acolo până nu eşti de acord cu mine!" În cele din urmă, cei doi au căzut la o înţelegere, Brown retrăgându-se în favoarea lui Blair. Se pare că înţelegerea prevedea ca Blair să îi predea lui Brown puterea în momentul în care va demisiona.
Blair l-a salvat pe Brown din toaletă
PUBLICAT
Luni, 9 Iulie 2007 12:38
ACTUALIZAT
Luni, 9 Iulie 2007 12:38
SURSA
REALITATEA.NET








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M