Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a declarat că fuziunea PNL-AP este una între ceva-PNL şi nimic-AP, adăugând că dreapta adevărată nu poate fi reprezentată decât de cei care au scos PSD de a guvernare în 2004, respectiv de către democraţi-liberali.
"Cu tot respectul, este o fuziune între ceva-PNL şi nimic-AP", a comentat Blaga, aflat la o acţiune electorală în Capitală.
El a adăugat că adevărata dreaptă, cu ajutorul căreia democraţii au scos PSD din Palatul Victoria, este în momentul de faţă în PD-L. Blaga a arătat că fuziunea PNL-AP nu poate constitui "nici pe departe o alternativă la democraţi-liberali". Secretarul general al PD-L a ironizat declaraţia premierului Tăriceanu, cum că fuziunea cu AP nu i-ar aduce voturi, ci principii. "Înseamnă că nu avea principii", a remarcat Blaga.
Cât despre alianţa PSD-PC, liderul PD-L a afirmat că "a existat întotdeauna". "Măcar are un scop bine precizat", a mai comentat Blaga, referindu-se la faptul că în potrocolul semnat de cele două formaţiuni se menţionează explicit utilizarea tuturor mijloacelor, inclusiv a celor mediatice, pentru sprijinirea formaţiunii.
Liderii PNL şi AP, Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Constantinescu, au semnat vineri protocolul de fuziune prin absorbţie a celor două fomaţiuni politice.
Şeful liberalilor Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, la congresul fuziunii PNL-AP, că această mişcare politică va duce la consolidarea dreptei autentice împotriva "populismului de doi bani", practiat de un partid prezidenţial fără scrupule şi ideologie, respectiv PD-L.
Liberalii au mai susţinut că fuziunea cu AP nu vizează un câştig electoral efectiv, cât unul la nivelul valorilor şi al principiilor de dreapta.
Sursă: NewsIn
Blaga despre unificarea PNL-AP: Este o fuziune între ceva-PNL şi nimic-AP
PUBLICAT
Vineri, 18 Aprilie 2008 11:33
ACTUALIZAT
Vineri, 18 Aprilie 2008 11:33
SURSA
Realitatea TV








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M